Toată săptămâna sunt în priză. Mereu online, mereu conectat la un monitor, simt uneori că ma leagă o forţă de atracţie invizibilă, de persoana ce sunt (eu-ul) online. Sunt captat de lumina monitorului, legat de electroni care circula prin cabluri să îmi exprim emoţiile, părerile, să fiu conectat la “viaţă”.
Vine weekendul şi mă lupt cu eu-ul meu online. Îi dau un Buzz, SCRIU CU CAPS LOCK, intru pe invizible, mă uit pe hi5 iar eu-ul meu online se zbate, nu mai face faţă, şi cedează. El îmi spune : decât asta, mai bine bucură-te de weekend, o meriţi (libertatea) şi amândoi o ştim. 
Sunt liber !
Aerul rece al parcului
Îmi calmează rănile din luptă,
Sângele se coagulează.
Razele soarelui ce mă încălzesc îmi amintesc,
Corpul se regenerează,
Încă mai traiesc !
În două zile cât e weekend, spăl păcatele săptămânale. Dacă nu scriu aşa des în weekend nu mă condamna 
cred că doar ma uit după tine prin parc să văd, ai indrăznit să laşi laptop-ul acasă?
Mult succes !
Si bine faci
))
si…
ai lasat laptop-ul acasa?