A nu ştiu câta oară vreau să scriu despre melancolia toamnei ce avenit… şi ceva parcă mă tot reţine.

Acum sunt în concediu, şi realizez că a trecut aproape un an de când lucrez în acelaşi loc, iar concediul vine bine meritat. Nu am motive să fiu melancolic, eventual doar mai mult reflexiv.

Ieri am venit de la ICPS (conferinţa AIESEC de care spuneam joi), iar aici am descoperit o mână de oameni noi. Oameni plini de viaţă, vise mari, speranţe de viitor, ce urmează să işi vândă ambiţia unui viitor nesigur.

Tu ce simţi când citeşti cuvântul “nesigur”?

Pe mine mă cuprinde o dorinţă de cunoaştere. Mă cuprinde ambiţia şi curiozitatea, în aşa fel încât încep să simt limitarea timpului personal, limitarea resurselor disponibile, limitarea sentimentelor, limitarea valsurilor ce le-aş dansa.

Da, devin reflexiv

E un anotimp ce mă face vulnerabil să fiu impresionat de orice. Mi-e pofta de visare.

Ce am învăţat în ultima perioadă :

- Dacă vrei să vinzi ceva, vinde ceva ce tu ai cumpăra la rândul tau

- Dacă vrei să schimbi ceva (orice), documentează-te

- De la a face până la a nu face e un pas mic, ce tot timpul ţine de confort

- Suntem motivaţi de ceea ce aşteptăm să primim în schimb din orice situaţie

- Frica de durere ne conduce viaţa, până în momentul când o putem înţelege şi controla

- Dacă treci dincolo de interesele tale, poate înveţi ceva şi despre alţii

- Energia personală se poate pierde sau câştiga, depinde cum e canalizată

- Imaginaţia e un dar ce te poate ajuta indiferent de situaţie

Acum sunt pe ape mişcătoare, am barcă cu motor Sper că şi tu ai una, dacă nu, te poftesc în a mea… lumea mea.

Mult succes !

Ieri citeam un articol pe un blog şi mă gândeam , oare unde ne este casa?

Cred că este doar un sentiment de apartenenţă ce îl oferim cuiva (loc, persoană, grup de persoane, imagine) ce îţi dă starea de siguranţă şi stabilitate. Cam în felul acesta mi-am definit casa.

De multe ori spun că merg acasă, fie că este vorba de casa părintească, de apartamentul unde locuiesc acum, de a merge la prietena sau la căminele studenţeşti… pentru mine e doar o stare de spirit.

În weekendul acesta am fost la o nuntă şi am descoperit locuri noi, oraşe noi, lumi diferite de a mea, a unor oameni diferiţi dar totuşi atât de comuni cu mine. Am încercat să văd orăşelele prin care am trecut prin ochii celor ce au locuit sau ce locuiesc încă în ele, şi am realizat că experienţa de a trăi cu cineva într-un loc anume, îţi crează starea de apartenenţă, tinzi să te identifici cu locul, tinzi să spui că aceste locuri sunt o parte din tine iar tu eşti o parte din ele, ele sunt casa şi tu eşti casa pentru ele. Şi atunci mi-am dat seama ce puţine ştiu despre alţii, cât de multe ştiu despre mine şi câte sunt acolo să le descoperim.

Atunci mă întreb ce dă sens casei tale, locului unde eşti acasă?

Pentru mine se rezumă la sentimentul de siguranţă. Mă simt sigur cu mine, sunt acasă cu mine “wherever I may roam“. Un punct de unde am să pot să le iau toate de la început.

Casa ca un scop în sine – lucrul spre care tind şi prin care mă identific, prima pagină din siteul “totul despre mine”, ce a fost, este şi va fi.

Mult succes !