Tu eşti teiul din poeziile lui Eminescu, tu eşti axis mundi, tu eşti l`ombelico del mondo, tu eşti clientul tău, tu eşti lumea cu care vorbeşti … este totul despre tine !

Este oare greu de imaginat acest lucru?

Eu l-am realizat atat de uşor… doar am ascultat cuvintele ce le-am grăit în mai multe discuţii… şi mereu se ajungea la mine, sau observam că persoana cu care conversam ajungea la sine. Este ceva normal să relaţionez subectiv în orice comunicare experienţa proprie şi credinţele proprii cu subiectul şi relaţia de comunicare.

Nu cred în expresia “it’s nothing personal, it’s just business” pentru că tot ce se întâmplă este personal pentru noi, pentru că este totul despre noi. Sună a egoism, însă cred că atunci când oferim, o facem tot din plăcerea de a darui, iar acea plăcere este a noastră în final… deci tot pentru noi oferim altora.

Am citit o povestioara interesantă legată de acest lucru, ce spune în felul următor : Într-o zi profetul Buddha mergea printr-un sat, iar la un momentdat un tânăr nervos şi nepoliticos a venit la Buddha şi a început să insulte pe profet. Buddha nu s-a supărat şi l-a întrebat pe tânăr “Spune-mi, dacă tu cumperi un cadou pentru cineva, iar acea persoană refuză cadoul, cui îi aparţine cadoul?” , tânărul surprins de întrebare a răspuns “cadoul îmi va aparţine, pentru că eu l-am cumărat”. Buddha a zâmbit şi a spus “la fel este şi cu furia ta, dacă mă insulţi iar eu nu primesc insultele tale, furia ţi se va întoarce. Tu vei fii singurul ce va fii nefericit, nu şi eu. Tot ce ai făcut este să îţi faci singur rău.”

Din povestioară poţi observa aceiaşi realitate : totul este despre tine !

Fie că realizezi sau nu, acum este moemntul să faci un pas. Ascultăţi vorbele mai atent,  cheia succesului nu constă în a vorbi singur ci a comunica cu folos. Ascultă mai mult, cunoaşte si foloseşte-te de cunoştinţă. Acordă atenţie altora aşa cum ţi-ai acorda ţie într-un monolog.

Trăim în era în care fiecare este cineva şi fiecare se percepe ca un individ unic. Dacă vom face monolog toată viaţa cum am putea zice că am împărţit lumea cu cel puţin încă o persoană?

Mult succes !

Mulţumesc este un cuvânt magic. Nu mulţi îl folosesc, nu mulţi îl ştiu folosi… dar părinţii ştiau ce ştiau când ne ziceau : “spune mulţumesc la nenea” sau  “…cum spui?”

A mulţumi este un semn de recunoştinţă, este un semn de respect, este o atitudine faţă de cineva/ceva (chiar dacă acel cineva eşti tu!).

A mulţumi este o atitudine de responsabilizare. Recunoşti responsabilitatea cuiva de a face ceva în folosul tău, recunoşti responsabilitatea ta pentru tine şi pentru alţii.

Nu înţeleg de ce multora oameni le este greu să spună “mulţumesc”. De ce le este frică ? Nu văd cum un “mulţumesc” poate să ducă la ceva rău. Oare pot fi unii atât de închişi încât să creadă că  oamenii şi faptelelor sunt doar lucruri ce TREBUIE să fie? Din câte am învăţat până acum, nimic nu TREBUIE !

A mulţumi nu demonstrează o slăbiciune.

O fi acest mulţumesc legătura dintre partea stângă şi partea dreaptă a creierului? Acest mulţumesc uneşte oare logica cu omenia? Să refuzi a mulţumii este un mod de a ignora una din aceste 2? Fie crezi că toţi oamenii sunt roboţi, fie crezi că toţi sunt mântuitori, de ce refuzi să mulţumeşti? Cum poţi să faci să mulţumeşti mai mult? Dacă nu mulţumeşti altora, cel puţin începe prin a-ţi mulţumi ţie… în timp poate vei înţelege şi vei mulţumi şi altora.

Tu când ai mulţumit ultima oară? Încearcă zilnic măcar ţie să îţi mulţumeşti. Dacă nu reuşeşti să verbalizezi, trimite bileţele, SMS-uri, felicitări virtuale… imbrăţişează !

Să îmi spui peste o lună dacă s-a schimbat ceva în viaţa ta.

În următorul video se spune că uneori trebuie să cerem recunoştinţa, nu pentru că suntem egoişti ci pentru că uneori avem nevoie.

Mult succes !

P.S. Mulţumesc pentru că faci viaţa mai usoară